Misu de Cluj
Admin
 Din: Cluj-Napoca
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 48294
|
|
Cu acordul lui Mr ORL de pe Urban, preiau acest text ca merita stiuta istoria acestor motociclete:
"Aceasta este povestea primei motociclete romāneşti, I.M.S.-53, fabricată īn doar doisprezece exemplare. (sursa "O maşină străbate lumea", de Ion Chingaru şi Cornleiu Filip, Ed. Sport Trurism (dec. 1987)).
"Drumul spre automobil l-am pornit cu... motocicleta, obişnuiesc să spună oamenii mai <<vechi>> ai īntreprinedrii, adică aceia care au şi fabricat-o. Oricine doreşte poate s-o admire. Se află expusă la loc de cinste īn noua expoziţie din pavilionul central, īn care este reconstituită prin exponate, panouri, fotografii şi grafice evoluţia unităţii.
Dar să ne īntoarcem īn timp, la īnceputul aniilor cinezeci. Oamenii īşi amintesc iar documentele vremii confirmă spusele lor. Spre exemplu, īn anul 1951, Īntreprinderea Metalurgică de Stat, Cīmpulung, cu se numea pe atunci, oamenii īi spuneau simplu I.M.S., număra 560 de angajaţi.
Continua să persiste aceiaşi cronică lipsă de cadre tehnice, existānd abia şaptezici şi opt de tehnicieni şi maiştrii şi numai trei ingineri. Dar, aşa cum se sublinia prin şedinţe, la diferite īntruniri şi analize, <<problema era īn curs de rezolvare>>, adică, īn acel an toamna, s-au numărat cei şaptezeci şi nouă de <<boboci>>, absolvenţi ai primei şcoli profesionale ce funcţiona pe līngă īntreprindere. Dacă numărul şi calificarea personalului era īn continuă creştere, nu acelaşi lucru se putea spune şi despre halele de prodcucţie, despre dotarea tehnică. Spaţiul de fabricaţie a devenit tot mai īngust, deşi se mai amenajase o baracă, intrată īn patiomoniul fabricii odată cu Naţionalizarea īn 1948.
Altele erau īnsă atunci preocupările arzătoare ale oamenlior. Li se oferea o nouă şsnsă de afirmare. După izbīnda cu ringurile şi flazerele, poate o compensaţie pentru transferarea produselor amintite la Cluj, muncitorilor li s-au pus din nou la īncercare ambiţia şi potenţialele creatoare: să realizeze primele motociclete romāneşti! Era o provocare pe măsura entuziasmului. Unul dintre venetici, din cei nouăsprezece <<īntemeiteori>>, veniţi īn 1944 de la Braşov şi rămaşi, Octavian Waschievici, cel zis Roşcovanul, a urcat repede trepetele afirmării devenind şeful proiectării. Şi de acolo īncepea tot greul. Porneau, cum se spune cu mīinile goale. Nu tu documentaţie pusă la punct, nici tu pregătire tehonologică, nici atītea şi atītea altele. Rememorīnd, veteranul zīmbeşte şi se īntreabă dacă acum, īn anii optzeci, tinerii s-ar apuca cu mijloacele lor de o asemenea treabă. Entuziasmul pe care l-au avut ei a făcut īnsă să cadă toate obstacolele.
Lui Octavian Waschievici i s-a alăturat Ion Mesaroş, venit de la Reşiţa, alergător năstruşnic īn cursele de motocross, cu o motocicletă meşterită de el. Alţi doi, <<cooptaţi īn colectivul motocicletelor>>, Costică Constantinescu şi Victor Bălăşoiu, au făcut lungul drum pīnă la Arad ca să-şi cumpere cite o motocicletă. Voiau astfel <<să se documnteze pe viu>>. De fapt, īn jurul poriectării şi fabricării celor zece motociclete pentru omolgare era polarizat interesul general. Mai īntīi s-a desenat o motocicletă īn mărime nataurală, căutīndu-se să aibă o linie cīt mai simplă, dar originală, individualizīnd-o faţă de celelalte existente, produse de firme străine de renume. Dar, partea cea mai grea s-a dovedit a fi pregătirea pentru fabricaţie. Erau atīţia <<specialişti>>, cu tot atītea păreri, iar nepotrivirile dintre schiţe, calcule şi măsurători au provocat un adevărat calvar, tradus īn nopţi devenite zile, īn discutii şi īn dispute, īn căutări, frămīntări, muncă.
Florea Leonida, alt veteran, şi el facīnd parte dintre <<cei nousprăzece descălecători şi ctitiori>>, numit şi cititul, datorită psiunii sale necurmate pentru literarură, povesteşte:
<<… Proiectanţii, ce să vă spun, adică oamenii lui Waschevici se descurcaseră binişor, nimic de zis. Dar vorba aia, teoria ca teoria! Pe hīrtie totul era frumos, mergea de minune, īnsă practica ne-a pus pe... lapte dulce ! Īncordarea, timp de vreo două luni, a fost atīt de mare, īncīt nu se mai ştia care erau proiectanţii şi care erau <<şerbarii>>, cum ni se spunea nouă, celor cu <<practica>>. E drept că lucram meşteşugăreşte, piesă cu piesă, iar din cele stricate cred că am mai fi putut face vreo alte douăzeci de motociclete. Deh, aşa-i la īnceput, mai ales cu sculele şi maşinile pe care le aveam noi pe atunci ...!... Nenorocirea era la tratamente. Acolo ne <<picau>> piesele. Petre Moldoveanu nici nu mai avea curajul să le bage īn cuptor fără să fie asistat de cinvea din conducere. Tainele şi <<capcanele>> ne pīndeau la orice pas, la fiecare nouă īncercare, chiar dacă făceam totul cu cea mai mare atenţie.
Se apropia primăvara. Avusesem o iarnă geroasă, care ne cam ţinuse pe loc, şi ne-am trezit īn criză de timp. Ce era de făcut? Sala de şedinţe a fost <<mobilată>> īn loc de scaune, cu paturi şi transformată īn dormitor. Dănil, zis <<Isteţul>>, a căzut odată de la <<etaj>>. Dormea īntr-un pat suprapus. Singur şi-l alesese. Mereu repeta că astfel <<e-n aer>>. Nimic de zis, era un rectificator cu mīnă de aur, cel mai bun dintre toţi, dar, ca un făcut, de data asta nu-i mai ieşeu suprafeţele la micron. De aceea, īn toate şedinţele se plīngea că abrazivele nu sīnt bune, dar pīnă la urmă s-a văzut că alta era pricina. Materialul īi juca festa; suprafeţele nu se cimentau uniform datorită aliajului necorespunzător.
Mobilizaţi pe loc uitaserăm cum mai arată casa şi familia. Mīncam la cantină, iar scurgerea timpului o realizam numai odată cu venirea īntunericlui nopţii, ce ne trimitea, frīnţi de oboseală, pe paturile noastre slăbite din īncheieturi şi acoperite cu saltele de paie. Ne īnveleam cu două pături īmprumutate de la unitatea militară, dar nu ne plīngeam noi de asta.
Cīnd apărea directroul Victor Glosaru ne cam apuca tremuratul. Plin de energie, ca un tigru flămīnd, se īnvīrtea printre noi, dīnd dispoziţii, chestionīnd, ameninţīnd, după care trebuia să plece la vreo şedinţă ce-l aştepta. Dar nu numai el directorul, era cu ochii pe noi, ci şi alţii, mai mari, de la regiune şi minister. Li se spunea că treaba merge bine şi termenele vor fi respectate. Vai de binele nostru ! Numai noi ştiam cīt era de īncurcată. Aşa au trecut şase zile şi şase nopţi īn care am lucrat cu sufletul la gură pīnă cīnd am văzut-o coborītă de pe planşeta proiectanţilor īn curtea fabricii. Era īn joc ambiţia noastră de meseriaşi! Păi, noi eram doar simpli strungari sau frezori? Făceam şi pe dracu, numai să iasă ! Tebuia nu doar să reuşim descifrarea tainelor, a nepotrivirilor dintre liniile trase īn tuş pe hīrtia de calc şi piesele nosatre, dar să nimerim şi aliajele şi oţelurile reci necesare. Ce mai ! S-a lucrat cu suflet şi lacrimi! Dacă n-ar fi fost Pisău, Mitică Georgescu, Holboşan ori Armeanu, nu mai făceam noi motocicletele, vorba aia, nici la paştele cailor ! Sau ce să mai zic de Vasile Diaconu, de Chiriţă ! Ehei, prin ce am trecut atunci, dar am izbīndit. Asta a contat .... >>
Atīt de fromos vorbeşte nenea Florică <<Cititul>>, că nu te mai saturi să-l asculţi. Şi ce memorie are! Ne-a vorbit despre felul cum se asigurau cele necesare muncitorilor īn acei ani grei, plini de lipsuri, īn care elemente duşmănoase īncercau sa producă derută, speculīnd, dosind produsele etc. Au fost atunci organizate aşa numitele economate. Costică Dănilă şi Gică Berculescu s-au ocupat de īnfiinţarea şi buna lor funcţionare īn fabrică.
Rememorīnd succesul primelor motociclete nici Ghiţă Zaiţ nu-şi poate ascunde lacrimile nostalgiei. După o toamnă şi o iarnă īn care au lucrat īn <<draci>>, primăvara şi-au văzut <<bobocii>> mergīnd. Promsiunea, cuvīntul lor muncitoresc, a fost respectată. De ziua internaţională a celor care muncesc, la 1 Mai 1953, la mare defilare din Capitală, prin faţa tribunei oficiale au trecut primele zece motociclete romāneşti, purtīnd pe rezervor cu litere de-o şchioapă o nouă marcă: I.M.S.-53. Nea Luigi, alt veteran era şeful coloanei, iar directorul Glosaru, aflat īn tribună, īi privea cu emoţie şi mīndrie. Oamenii n-au uitat nici un amănunt. La ora 10,45 vocea crainicului de la Bucreşti lansa īn eter, prin statiile postului de radio naţional, vestea cea mare: <<acum, prin faţa tribunei oficiale defilează primele motociclete romāneşti realizate prin inteligenţa şi hărnicia metalurgistilor musceleni ! >> .
Acasă, la Cīmpulung, toată suflarea oraşului era īn preajma difuzoarelor şi trăia momentul izbīnzii. Iar nea Ghiţă nu uită să ne amintească ce veselie a fost, cum a fost sărbătorit evenimentul, adăugīnd că, la naşterea primelor motociclete, i-au apărut primele fire de păr alb !
Oamenii trăiau īn continuare euforia succesului. Calea <<cailor putere>> fusese abia deschisă de cele zece motociclete. Cīte planuri şi speranţe nu se făureau atunci, mai ales că la īnceput se vobrea despre o producţie de mii de bucăţi ! Dar entuziasmul celor de la uzină avea să fie prea repede curmat ! Chiar īn toamna aceluiaşi an ministerul de resort a decis sistarea producţiei de motociclete şi includera īn planul de porducţie, a pieselor de schimb pentru automobile. Ion Zmandea, unul dintre localnci, reīntors īn uzină cu diplomă de inginer, īşi aminteşte cum a primit vestea cu lacrimi īn ochi şi jale īn suflet. Fiind student la politehnica din Braşov, a pus şi el <<umărul>> la proiectarea şi realizarea motocicletelor, iar apoi, cīnd au fost gata, a văzut acolo o cursă de motocros īn care <<puiul>> lor, I.M.S-53, s-a bătut de la egal la egal cu partenere celebre: Jawa, BMW şi Simson.
Treptat, oamenii au uitat de această <<frustare>> şi s-au pus din nou pe treaabă, la fel de plin de entuziasm şi de alte speranţe."
Ce se cunoaste pana in prezent despre motocicleta este faptul ca este in 4 timpi, are capacitatea cilindrica de 250 cmc, transmisie pe lant, si din pacate,in timp a ramas fara tevile de esapament... alte date pe care le-a furnizat un foarte bun cunoscator ar fi:
"era in doi cilindri: studiati cu atentie poza [si daca puteti si pe aceea din cartea "O masina strabate lumea"] si o sa va convingeti: doua bujii [ma cam indoiesc ca ii puneau ei aprindere dubla], doua esapamente, galerie de admisie bifurcata etc. Era un motor cam copiat dupa britanici dar totusi era adaptat europei continentale fiindca pedala de pornire era pe stanga; insa schimbatorul tip balansier era stil italian, pe dreapta." -kyvacka
Motocicleta expusa la uzina ARO in acest moment este UNICA ramasa din cele 12 construite, si, sa speram ca va ramane A NOASTRA pt totdeauna...
Poza din attach este cam singura care s-a putut gasi (dintr-un articol de ziar), asa ca, daca mai stie cineva, ceva, sau detine poze, il rog sa ne impartaseasca si noua, pt ca, cred eu este un subiect foarte interesant...
PS: informatiile au fost culese si dupa alte forumuri, dar, le-am strans aici la un loc doar pe cele utile(am structurat informatia precisa)... "
Preluat dupa:
... topic=1169
_______________________________________
NU TOATE MASINILE VECHI SUNT RABLE! 
UN POPOR CARE ISI INGROAPA TRECUTUL, NU VA AVEA VIITOR!
SUNT MANDRU DE RABLELE MELE !!! 
|
|
