|
|
Calatoria echipei romano-americane (intre septembrie 2003 si iulie 2004) printr-unul dintre tunelurile de sub masivul Bucegi tocmai pana in Egipt ajungand la 260 metri adancime sub Marea Piramida intr-o Camera Oculta!
Tunelul secret secret de la Marea Piramida spre Camera Oculta!
Acolo au descoperit o Masina de Calatorit in timp si o serie de proiectii holografice cu toata istoria omenirii! Guvernul Egiptean si o parte din arheologii egipteni cunosc asta dar o tin secret fata de opinia publica, iar noua ni se preda in continuare o istorie FALSA SI CONTRAFACUTA 90% din ea!
Mai multe puteti citi aici -> http://www.fara-secrete.ro/misterioasa- ... -piramida/
Misterioasa calatorie a echipei romano-americane printr-unul dintre tunelurile de sub masivul Bucegi tocmai pana in Egipt ajungand la 260 metri adancime sub Marea Piramida intr-o Camera Oculta!
Acolo au descoperit o Masina de Calatorit in timp si o serie de proiectii holografice cu toata istoria omenirii!
Pregatirea pentru marea expeditie
"Dimineaţa, când am coborât în sala de instructaj, am fost îndrumat spre helioportul de afară, unde lângă un elicopter de dimensiuni mari am văzut trei bărbaţi tineri care discutau. Alături erau câteva lăzi speciale de serviciu ale armatei, precum şi alte genţi, obiecte şi aparate a căror folosinţă nu am putut să o identific. Am înţeles că acela era echipamentul expediţiei în care trebuia să plecăm. După saluturile amabile pe care le-am schimbat, mi-am dat seama că doi dintre ei erau americani, iar cel de-al treilea era român.
Un calcul simplu mi-a arătat că, dacă nu intervenea modificări, expediţia noastră avea să fie formată din cinci per¬soane, incluzându-mă pe mine şi pe Cezar, care era conducătorul ei. Unul dintre cei doi străini era ofiţer profesionist în Marina Americană, având gradul de locotenent; celălalt era un civil care mi s-a recomandat cu numele de Aiden şi, ca să fiu sincer, prezenţa lui m-a contrariat puţin. Era un tip de statură medie, cu părul şaten spre blond, dezordonat şi cu privirea neas¬tâmpărată; m-a frapat în special pentru că era destul de slab şi mai mereu agitat. Nu-i înţelegeam rolul în acea expediţie, dar bănuiam că voi primi ulterior unele lămuriri de la Cezar.
A treia persoană era locotenentul Nicoară, ofiţer în cadrul Departamentului Zero, care după câte am înţeles mai târziu era considerat unul dintre oamenii de bază ai acelui serviciu secret.
Americanul s-a recomandat cu numele Trujo; făcuse parte, ca şi locotenentul Nicoară, din coman¬doul primei expediţii prin tunel, care avusese loc cu doi ani înainte. Avea origini mexicane şi, pentru că stăpâ¬neam bine limba spaniolă, i-am dat câteva replici în limba lui natală. Aceasta 1-a surprins în mod plăcut şi atmosfera a devenit imediat foarte prietenoasă."
Eram aşa de încântat de noua mea descoperire, încât am început să mă apăs mai tare pe platformă şi să mă las când pe spate, când în faţă, pentru a vedea cum reacţionează. Am remarcat că atunci când eram prezent cu toată greu¬tatea pe ea, platforma antigravitaţională devenea foarte rigidă şi nu se mai înclina deloc. Dacă însă forţa de apăsare era mică, placa metalică putea să aibă un foarte mic tangaj. În cele din urmă, m-am urcat în picioare pe ea, privind triumfător în sală. Cezar tocmai încheiase discuţia cu cei doi locotenenţi şi se îndrepta râzând spre mine.
— Să vedem, ştii la ce foloseşte? mă întrebă el.
— Cred că e un mijloc de deplasare, i-am răspuns. Altfel, nu prea văd ce scop ar avea.
— Exact. E un vehicul simplu, antigravitaţional. în loc să te deplasezi cu bicicleta sau pe jos, foloseşti această placă din aur. De fapt, din analizele noastre a rezultat că doar o porţiune cu grosimea de aproape patru milimetri este dintr-un aliaj special din aur; apoi mai este un strat dintr-un metal pe care nu-1 cunoaştem, cam de un milimetru grosime. Restul pare a fi gol în interior. Şi, desigur, mai este şi acest cristal care reprezintă piesa principală a ansamblului.
În principiu, vedeam că lucrurile nu sunt prea complicate.
— Bine, şi cum funcţionează? am întrebat eu nerăb¬dător.
Amuzat, Cezar mi-a explicat că, deşi piesa era rela¬tiv simplă din punct de vedere constructiv, totuşi pen¬tru omul modern era destul de complicat să o folosească.
Priveam gânditor ansamblul întregii săli. Deşi nu existau multe obiecte în ea, totuşi încăperea îmi părea cumva „plină". Chiar în mijloc am remarcat o copie fidelă, la scară, a cilindrului aflat pe piedestalul din Sala Proiecţiilor. Acelaşi tip de trepte, aceeaşi cons¬trucţie a cilindrului pe jumătate, aproximativ aceeaşi instalaţie interioară, cu o bandă metalică pe care erau aplicaţi ceea ce semăna cu nişte senzori speciali, cel mai probabil realizaţi din cristale, după câte mi-am putut da seama de la distantă. Am urcat cele cinci trepte ale piedestalului şi am privit cu atenţie înăun¬trul semicilindrului; avea o porţiune de sprijin cam la şaptezeci de centimetri de bază, în mod evident pentru a te aşeza pe ea. Întregul dispozitiv era conceput pen¬tru a putea fi folosit cu uşurinţă de o fiinţă umană de înălţime medie, dar utilitatea lui rămânea încă o necunoscută pentru mine.
Am coborât apoi de pe piedestal şi m-am oprit în dreptul a ceea ce m-a şocat încă de când am pătruns în cameră, dar faţă de care am evitat să mă. raportez ime¬diat, tocmai pentru a-mi oferi un răgaz de acomodare. La aproximativ doi metri de cilindrul din centrul Camerei Oculte, puţin în dreapta lui, se afla, plutind în aer, o platformă dintr-un metal galben, care am presu¬pus că era aur. Platforma nu era prea mare; am apre¬ciat că suprafaţa ei era de aproximativ doi metri pătraţi, fiind mai mult lungă decât lată. Semăna foarte bine cu o placă de surf. Grosimea ei era destul de mică; nu cred că depăşea trei centimetri. Era atât de bine lustruită, încât din anumite unghiuri strălucea foarte tare. Pe partea superioară avea gravată o suprafaţă în formă de dreptunghi, care lăsa un spaţiu de vreo zece centimetri până la marginile laterale şi cam cincizeci de centimetri până la cea pe care eu am interpretat-o ca fiind „faţa" platformei. În partea din „spate", mar¬ginea dreptunghiului lăsa, de asemenea, o distanţă de aproximativ zece centimetri.
Singurul accesoriu al platformei era un cristal de culoare albastru închis, în formă de piramidă, încastrat simetric faţă de laturile platformei în porţiunea liberă de aproape jumătate de metru, de la suprafaţa delimitată de dreptunghi şi marginea din faţă.
Aceasta a fost o problemă la care ne-am chinu¬it mai multe ore în expediţia trecută. Iniţial, am crezut că lipseşte ceva, că trebuie să existe un element ajută¬tor. După un timp mi-am pus întrebarea dacă nu cumva trebuie să existe o legătură mult mai subtilă între cel ce foloseşte platforma şi frecvenţa ei de vibraţie, mo¬dulată de cristal. Mi-am adus aminte că remarcabilii constructori care au realizat toate acestea obişnuiau să includă în tehnologia lor extraordinară elementul pur uman, conştiinţa fiinţei, care în acest plan este în mare parte exprimată de condiţia şi activitatea minţii. De aceea, am urmărit să mă acordez cumva, să intru în legătură cu vibraţia specifică a cristalului. A fost nece¬sar doar să-mi focalizez puţin gândul asupra lui, că platforma a reacţionat prompt; atunci ea a căpătat o vibraţie aparte. Deplasarea a fost apoi direcţionată fără probleme de puterea gândului, care totuşi trebuie să fie focalizat.
— Dar altfel ce se întâmplă? am întrebat eu şovăiel¬nic. Platforma se prăbuşeşte la sol?
—Nu, nu se prăbuşeşte, dar încetineşte şi apoi se opreşte în aer. Este semnalul cel mai bun că trebuie să-ţi redirecţionezi gândul pentru a continua depla¬sarea. Tot astfel obţii şi viteza pe care o doreşti. Se pare că acest cristal a fost reconfigurat şi setat ener¬getic pe anumite benzi de frecvenţe, astfel încât să uşureze foarte mult procesul interacţiunii cu mintea fiinţei umane, iar deplasarea să se efectueze cât mai uşor. Oricum, el nu provine de pe această planetă.
Masina timpului descoperita sub Marea Piramida din camera oculta!
"M-am apropiat de acel obiect fascinant şi, pe măsură ce distanţa între mine şi el se micşora, simţeam un straniu curent prin tot trupul, care mă înfiora. L-am atins uşor cu degetele; era rece, dar forţa energetică pe care simţeam că o transmite mă tulbura mult. Senzaţia pregnantă era cea de ameţeală, astfel încât m-am îndepărtat la o distanţă de aproximativ un metru.
Configuraţia camerei s-a modificat brusc ca la iniţierea unui program. Am observat că se resetează doar distorsiunea care face posibilă apariţia cristalului. Aşa cum a calculat şi Aiden puţin mai înainte, este vorba despre o defazare de la realitatea noastră. Practic, cristalul este aici tot timpul, dar noi nu-1 putem vedea decât în anumite condiţii. Explicaţia aces¬tui fapt este însă un mister şi pentru noi. Poate că vechii constructori au dorit să aibă o minimă protecţie asupra lui, pentru orice eventualitate. Însă ştiu aproape sigur că funcţia lui principală este aceea de a susţine efectul deplasării în timp cu acest dispozitiv.
Îl priveam pe Cezar cu gravitate. Deşi aflasem cu puţin timp înainte că era vorba de un fel de „maşină de călătorit în timp", totuşi m-am simţit din nou cuprins de o vie emoţie. Parcă mintea mea refuza să creadă că aşa ceva ar fi posibil.
— Adică... ai călătorit în timp? am întrebat cu voce întretăiată. Deci asta semnifică această instalaţie...
Eram copleşit şi întreaga mea fiinţă se înfiora la gândul anticipării unei călătorii în timp pe care, poate, mi se va permite să o efectuez.
— Da, aşa după cum ţi-am spus este un dispozitiv care te poate proiecta în timp, în viitor sau în trecut. Nu a fost uşor însă să înţelegem felul în care funcţionează. În plus, există nişte „bariere" de ordin subtil care sunt impuse de tehnologia extrem de avansată. Totuşi, mi se pare că nu îţi este clar un lucru; este o călătorie în timp reală, dar la nivel de conştiinţă. Nu este vorba despre deplasarea în timp cu corpul fizic; trupul rămâne aici, dar conştiinţa trăieşte acel fragment temporal ca şi cum ai fi acolo cu trupul. Avantajul este că în acest caz eşti în poziţia unui obser¬vator din exterior; vezi şi simţi totul, exact aşa cum s-a petrecut atunci, fără să fii condiţionat de limitările ine¬rente trupului. Dezavantajul, dacă putem vorbi despre aşa ceva, ar fi acela că nu poţi să acţionezi, adică nu te poţi integra personal în vremea respectivă.
Din câte mi-am putut da seama, aceasta implică aproape tot ceea ce a fost legat de intervenţia sau acţiunea reprezentanţilor civilizaţiei respective de-a lungul timpului. Nu ştiu prea bine cum să interpretez aceasta. La urma urmelor poate fi vorba şi despre o „modestie cosmică". Totuşi, am reuşit să găsesc o singură referire într-un clişeu temporal foarte vechi, în care o altă civilizaţie extraterestră care a poposit pe Pământ câteva sute de ani, în Australia, a lăsat o referire la acest dispozitiv de deplasare în timp, o schemă aproximativă a lui, şi a menţionat că fiinţele care l-au construit sunt dintr-o altă galaxie. Au precizat schematic galaxia, dar astronomii nu au reuşit încă să o identifice, din cauza dificultăţilor de înţelegere a schiţei modelată în piatră, care era parţial distrusă. Există o mare probabilitate să fie vorba despre aceeaşi civilizaţie care a construit şi ansamblul din Bucegi, şi Camera Ocultă. Putem eventual să constatăm efectele acestor acţiuni, dar nu şi pe cei care le-au făptuit, nici alte elemente legate de ei. Ceea ce rămâne însă este atât de vast şi uluitor, încât informaţiile codate pălesc în importanţă.
— Ai călătorit şi în viitor? am întrebat oarecum nesigur.
— Aşteptam această întrebare, a spus Cezar râzând. Da, am accesat şi unele zone ale viitorului, dar aici lucrurile sunt mai complicate. Evenimentele par să nu fie sigure, iar uneori pur şi simplu se disipează. În fine, îţi voi explica mai în detaliu toate acestea, legate de „maşina de călătorit în timp". Dar puţin mai târziu, pentru că acum trebuie să mă consult cu Aiden în pri¬vinţa unui aspect bizar. Computerul i-a indicat un tunel săpat chiar la baza piramidei lui Keops către această cameră."
Locotenentul Trujo şi tunelul secret
"Am venit cu toţii lângă Aiden, care-şi montase computerul la o mică distanţă de zidul din piatră.
— Iată, proiecţia e clară şi arată un tunel netermi¬nat, săpat de la Marea Piramidă exact pe direcţia noas¬tră, ne-a explicat el, arătându-ne imaginea holografică pe care o înfăţişa computerul. Totuşi, văd că la un moment dat tunelul a luat alt sens, care este greşit. Nu ar fi ajuns la Camera Ocultă.
Priveam reprezentarea schematică redată de computer. Galeria pornea de sub Piramida lui Keops şi, pe o distanţă destul de mare, înainta direct spre Camera Ocultă. Apoi brusc, cam pe la două treimi din drum, el cotea cumva spre în jos, spre adâncime, dar nu mai înainta mult; cred că noul traseu nu depăşea douăzeci-treizeci de metri, după care întreaga lucrare părea că fusese abandonată pe neaşteptate.
Aiden lucra febril pe „tastatura" lui eterică. Aştep¬tam eventuale explicaţii, pentru că niciunul dintre noi nu înţelegea rostul acelui tunel. După câteva minute de linişte, timp în care imaginea tridimensională s-a modificat de mai multe ori, apărând sub unghiuri diferite, Aiden ne oferi primele sale concluzii:
— În primul rând, este evident că tunelul a fost săpat cu intenţia clară de a ajunge aici. Asta înseamnă că, într-un fel sau altul, au depistat prezenţa Camerei Oculte şi au forţat către ea. întrebarea este: cum şi-au putut da seama de existenţa acestui loc? Ce mijloace au folosit? Eu, de exemplu, cu tehnologia la
care am acces acum, nu pot să descopăr această cavitate subpămân¬teană, dacă mă aflu la nivelul solului. La urma urmei, suntem aproape la două sute şaizeci de metri sub pământ, dar să zicem că nu asta ar fi problema princi¬pală; nu putem descoperi această construcţie pentru că este protejată de un câmp energetic special. Este primul lucru pe care mi 1-a indicat computerul, dar a fost posibil numai pentru că noi am creat legătura camerei cu tunelul prin care am venit. în condiţiile astea, cum au ştiut cei care au săpat noul tunel că există totuşi o cameră aici, sub pământ, la această adâncime? Sau poate sursa informaţiei lor era mult mai veche, adăugă el gânditor.
— Chiar şi într-un astfel de caz, traiectoria tunelu¬lui este foarte exactă în prima parte, a intervenit Cezar. Pare că cei care au săpat erau foarte siguri unde se îndreaptă. Asta înseamnă că aveau măsurători şi reglaje permanente, din moment ce la început au urmat direcţia bună. Interesant de aflat este ce a putut determina modificarea traiectoriei corecte a tunelului.
După câteva clipe de pauză, locotenentul Trujo rosti cu o voce joasă:
— Este posibil ca la un moment dat să se fi declanşat un sistem de protecţie redundant. Poate un fel de bruiere.
— M-am gândit şi eu la asta, a intervenit Aiden. Şi cred că e singura explicaţie pentru ceea ce ne arată computerul. Totuşi, cred că lucrurile au fost mai com¬plicate.
Zicând acestea, Aiden se focaliză din nou asupra tastaturii eterice şi a informaţiilor ciudate afişate holo¬grafic de computerul lui portabil. Urmăream cu toţii în linişte mişcările rapide ale degetelor lui, precum şi imaginile tridimensionale care se succedau cu repezi¬ciune.
— Da, aşa după cum am bănuit, probabil că au fost lupte de interese între cei care au construit piramida sau care au avut acces la ea, a spus Aiden. În prima parte a tunelului, cea dreaptă, pare că a fost un con¬sens în acţiune; în partea deviată a tunelului care văd că este mult mai neglijent realizată, se pare că se mai află câteva relicve. Apar înregistrări ca nişte rămăşiţe de obiecte, dar nu pot preciza clar natura lor. Mie mi se pare că au fost neînţelegeri; cred că au avut dispute."
Guvernul egiptean cunoaste descoperirea camerei oculte de sub Marea Piramida insa o tin secret
"Abia ulterior mi-am dat seama că însuşi locotenentul Trujo fusese mirat de faptul că Aiden descoperise tunelul şi că acum puteam să rea¬lizăm cu toţii adevărata ţintă spre care ar fi vrut să se îndrepte constructorii lui. Pentru că era totuşi un om integru şi poate datorită unei anumite consideraţii pro¬fesionale pe care i-o acorda lui Cezar, Trujo a început să vorbească despre acţiunea derulată în celălalt tunel. Cu toate acestea, curând am sesizat că el nu prezenta decât unele elemente şi acelea destul de lapidar, făcând abstracţie de aspectele cu adevărat importante care, de fapt, ne interesau cel mai mult. În plus, apărea evident că partea americană nu dăduse dovadă de transpa¬renţă totală, aşa cum se stabilise prin contractul cu ţara noastră, referitor la marea descoperire din Munţii Bucegi. Acea acţiune secretă prin tunelul din platoul Gizeh, de lângă Cairo, fusese ignorată în prezentarea comună, deşi se ştia că plasarea camerei oculte era re¬lativ aproape de el. Ar fi putut să existe o eroare de informare în această privinţă, dar personal mă îndo¬iesc asupra acestui lucru.
— Tunelul a fost descoperit în anul 2001, de o echipă de cercetători americani şi britanici, şi-a conti¬nuat locotenentul Trujo relatarea. Trec peste alte detalii şi ajung la partea în care am fost direct implicat. S-a realizat curând că tunelul nu făcea parte dintr-un „cadru turistic" şi că reprezenta ceva cu totul special. Am primit ordin să mă alătur unei mici echipe care avea ca obiectiv cercetarea şi inventarierea tunelului, în acel moment nivelul de securitate a. informaţiei devenise maxim. Am pătruns în tunel şi pot să vă spun că prima porţiune a sa, pe care traiectoria este dreap¬tă, e integral căptuşită cu un material dur, un aliaj spe¬cial care a fost analizat ulterior în laboratoarele noas¬tre. De fapt, s-a dovedit a fi o peliculă destul de fină, de culoare ciudată, care varia între galben şi argintiu. Aşa cum apare şi în hologramă, m-a uimit mai ales forma tunelului, care este aceea a unui triunghi cu vâr¬ful în sus.
—Ai găsit ceva în interior? am întrebat eu cu nerăbdare, dar în spaniolă.
—Da, au fost mai multe obiecte, a răspuns Trujo destul de evaziv. Către sfârşitul porţiunii drepte am găsit un fel de placă informatică precum un computer portabil; de fapt era o „foaie" metalică, surprinzător de uşoară, cu o grosime de maxim trei milimetri, care în jumătatea de jos avea anumite suprafeţe uşor reliefate de diferite culori şi forme geometrice. Ceva ce am putea asimila cu o tastatură.
Aici locotenentul Trujo făcu o mică pauză şi privi cu gravitate în pământ:
—Erau multe semne necunoscute pe acea placă, precum un fel de scriere. Nu era pământeană. în jumă¬tatea de sus, placa era ca o oglindă şi mi-am dat seama că acela putea fi un fel de mic ecran.
— Dar care este punctul precis de pornire a Tunelului din Marea Piramidă? 1-a întrebat atunci Cezar. Ce traseu aţi folosit să ajungeţi acolo? Aţi urmat galeria principală?
— Acesta e un punct de vedere, dar mai sunt şi altele, am intervenit eu. De pildă, ce altceva aţi mai găsit în interiorul tunelului? Care au fost concluziile finale la care s-a ajuns? Şi mai ales cum aţi obţinut aprobarea guvernului egiptean?
Locotenentul Trujo păstra o mină impenetrabilă, amânând răspunsul. După câteva secunde, uşor jenat, spuse:
— Unele aspecte nu le pot destăinui. Nici nu ştiu dacă am făcut bine vorbind acum despre aceasta. La urma urmei a fost o surpriză şi pentru mine să constat că Aiden a descoperit tunelul şi să înţeleg care a fost ţinta reală spre care acesta urma să se îndrepte. Acum lucrurile par a fi clare, dar în acea perioadă de cerce¬tare nimeni nu a înţeles semnificaţia reală a tunelului cu direcţie frântă, pentru că nu existau alte informaţii.
Văzând că are tendinţa să se depărteze de la între¬bările care i-au fost adresate, Cezar 1-a rugat din nou să ne lămurească.
— A existat un acord secret cu guvernul egiptean, dar acel acord nu a fost bilateral, a explicat Trujo. A fost o intervenţie oarecum particulară care a determi¬nat colaborarea oficialilor egipteni. Totul s-a desfăşurat într-un aşa mare secret, încât nici măcar custodele muzeului din Cairo, care are în subordine întregul com¬plex arhitectural de la Gizeh, nu a primit permisiunea să intre în tunel. Îmi pare rău, dar mai multe nu pot să vă destăinui. Ceea ce pot să spun însă cu siguranţă este că cei care au construit tunelul de la Marea Piramidă reprezintă o altă civilizaţie decât cea care a realizat Camera Ocultă sau Sala Proiecţiilor. În acest caz avem chiar dovezi palpabile.
L-am privit atunci cu toţii întrebători pe Trujo. După o scurtă ezitare, acesta a spus cu voce înceată:
—Da, sunt diferiţi, atât de noi, cât şi de această misterioasă civilizaţie ai cărei reprezentanţi par a fi uriaşi. Cei care au avut acces la piramidă şi au realizat tunelul sunt de tip reptoid. Am găsit scheletul unuia dintre ei în tunel.
În cameră era o linişte apăsătoare.
— Implicaţiile sunt mult mai complexe, a continuat Trujo. A existat, evident, o luptă la un moment dat în tunel dintr-un anumit motiv. Unul dintre combatanţi a fost omorât şi părăsit acolo. Tunelul a fost sigilat; intrarea lui este ascunsă într-un mod foarte complicat în arhitectura piramidei. Datarea în laborator indică, păstrând o marjă relativ mică de eroare, perioada 8500-9000 î.Hr.
Chiar şi Aiden asculta stupefiat ceea ce a relatat locotenentul Trujo. Am încercat să mai aflu şi alte informaţii, dar m-am izbit de un refuz politicos."
P.S. In 2005 Directorul SRI, anti-masonul Radu Timofte si altele carora nu le voi mentiona numele, au trebuit sa sustina in fata Comisiei Speciale de Ancheta de ce au inceput sa publice informatii despre Descoperirea din Bucegi si despre cele trei tuneluri din Sala Proiectiilor. Acesta alaturi de alte persoane care sint publice azi au sustinut ca aceste lucrari vor fi considerate de majoritatea oamenilor ca FICIUNE si numai, o mica parte din oameni vor intelege realitatea lor, asa ca ele n-ar reprezenta niciun pericol.
Calatoria echipei romano-americane (intre septembrie 2003 si iulie 2004) printr-unul dintre tunelurile de sub masivul Bucegi tocmai pana in Egipt ajungand la 260 metri adancime sub Marea Piramida intr-o Camera Oculta!
Tunelul secret secret de la Marea Piramida spre Camera Oculta!
Acolo au descoperit o Masina de Calatorit in timp si o serie de proiectii holografice cu toata istoria omenirii! Guvernul Egiptean si o parte din arheologii egipteni cunosc asta dar o tin secret fata de opinia publica, iar noua ni se preda in continuare o istorie FALSA SI CONTRAFACUTA 90% din ea!
Mai multe puteti citi aici -> http://www.fara-secrete.ro/misterioasa- ... -piramida/
Misterioasa calatorie a echipei romano-americane printr-unul dintre tunelurile de sub masivul Bucegi tocmai pana in Egipt ajungand la 260 metri adancime sub Marea Piramida intr-o Camera Oculta!
Acolo au descoperit o Masina de Calatorit in timp si o serie de proiectii holografice cu toata istoria omenirii!
Pregatirea pentru marea expeditie
"Dimineaţa, când am coborât în sala de instructaj, am fost îndrumat spre helioportul de afară, unde lângă un elicopter de dimensiuni mari am văzut trei bărbaţi tineri care discutau. Alături erau câteva lăzi speciale de serviciu ale armatei, precum şi alte genţi, obiecte şi aparate a căror folosinţă nu am putut să o identific. Am înţeles că acela era echipamentul expediţiei în care trebuia să plecăm. După saluturile amabile pe care le-am schimbat, mi-am dat seama că doi dintre ei erau americani, iar cel de-al treilea era român.
Un calcul simplu mi-a arătat că, dacă nu intervenea modificări, expediţia noastră avea să fie formată din cinci per¬soane, incluzându-mă pe mine şi pe Cezar, care era conducătorul ei. Unul dintre cei doi străini era ofiţer profesionist în Marina Americană, având gradul de locotenent; celălalt era un civil care mi s-a recomandat cu numele de Aiden şi, ca să fiu sincer, prezenţa lui m-a contrariat puţin. Era un tip de statură medie, cu părul şaten spre blond, dezordonat şi cu privirea neas¬tâmpărată; m-a frapat în special pentru că era destul de slab şi mai mereu agitat. Nu-i înţelegeam rolul în acea expediţie, dar bănuiam că voi primi ulterior unele lămuriri de la Cezar.
A treia persoană era locotenentul Nicoară, ofiţer în cadrul Departamentului Zero, care după câte am înţeles mai târziu era considerat unul dintre oamenii de bază ai acelui serviciu secret.
Americanul s-a recomandat cu numele Trujo; făcuse parte, ca şi locotenentul Nicoară, din coman¬doul primei expediţii prin tunel, care avusese loc cu doi ani înainte. Avea origini mexicane şi, pentru că stăpâ¬neam bine limba spaniolă, i-am dat câteva replici în limba lui natală. Aceasta 1-a surprins în mod plăcut şi atmosfera a devenit imediat foarte prietenoasă."
Eram aşa de încântat de noua mea descoperire, încât am început să mă apăs mai tare pe platformă şi să mă las când pe spate, când în faţă, pentru a vedea cum reacţionează. Am remarcat că atunci când eram prezent cu toată greu¬tatea pe ea, platforma antigravitaţională devenea foarte rigidă şi nu se mai înclina deloc. Dacă însă forţa de apăsare era mică, placa metalică putea să aibă un foarte mic tangaj. În cele din urmă, m-am urcat în picioare pe ea, privind triumfător în sală. Cezar tocmai încheiase discuţia cu cei doi locotenenţi şi se îndrepta râzând spre mine.
— Să vedem, ştii la ce foloseşte? mă întrebă el.
— Cred că e un mijloc de deplasare, i-am răspuns. Altfel, nu prea văd ce scop ar avea.
— Exact. E un vehicul simplu, antigravitaţional. în loc să te deplasezi cu bicicleta sau pe jos, foloseşti această placă din aur. De fapt, din analizele noastre a rezultat că doar o porţiune cu grosimea de aproape patru milimetri este dintr-un aliaj special din aur; apoi mai este un strat dintr-un metal pe care nu-1 cunoaştem, cam de un milimetru grosime. Restul pare a fi gol în interior. Şi, desigur, mai este şi acest cristal care reprezintă piesa principală a ansamblului.
În principiu, vedeam că lucrurile nu sunt prea complicate.
— Bine, şi cum funcţionează? am întrebat eu nerăb¬dător.
Amuzat, Cezar mi-a explicat că, deşi piesa era rela¬tiv simplă din punct de vedere constructiv, totuşi pen¬tru omul modern era destul de complicat să o folosească.
Priveam gânditor ansamblul întregii săli. Deşi nu existau multe obiecte în ea, totuşi încăperea îmi părea cumva „plină". Chiar în mijloc am remarcat o copie fidelă, la scară, a cilindrului aflat pe piedestalul din Sala Proiecţiilor. Acelaşi tip de trepte, aceeaşi cons¬trucţie a cilindrului pe jumătate, aproximativ aceeaşi instalaţie interioară, cu o bandă metalică pe care erau aplicaţi ceea ce semăna cu nişte senzori speciali, cel mai probabil realizaţi din cristale, după câte mi-am putut da seama de la distantă. Am urcat cele cinci trepte ale piedestalului şi am privit cu atenţie înăun¬trul semicilindrului; avea o porţiune de sprijin cam la şaptezeci de centimetri de bază, în mod evident pentru a te aşeza pe ea. Întregul dispozitiv era conceput pen¬tru a putea fi folosit cu uşurinţă de o fiinţă umană de înălţime medie, dar utilitatea lui rămânea încă o necunoscută pentru mine.
Am coborât apoi de pe piedestal şi m-am oprit în dreptul a ceea ce m-a şocat încă de când am pătruns în cameră, dar faţă de care am evitat să mă. raportez ime¬diat, tocmai pentru a-mi oferi un răgaz de acomodare. La aproximativ doi metri de cilindrul din centrul Camerei Oculte, puţin în dreapta lui, se afla, plutind în aer, o platformă dintr-un metal galben, care am presu¬pus că era aur. Platforma nu era prea mare; am apre¬ciat că suprafaţa ei era de aproximativ doi metri pătraţi, fiind mai mult lungă decât lată. Semăna foarte bine cu o placă de surf. Grosimea ei era destul de mică; nu cred că depăşea trei centimetri. Era atât de bine lustruită, încât din anumite unghiuri strălucea foarte tare. Pe partea superioară avea gravată o suprafaţă în formă de dreptunghi, care lăsa un spaţiu de vreo zece centimetri până la marginile laterale şi cam cincizeci de centimetri până la cea pe care eu am interpretat-o ca fiind „faţa" platformei. În partea din „spate", mar¬ginea dreptunghiului lăsa, de asemenea, o distanţă de aproximativ zece centimetri.
Singurul accesoriu al platformei era un cristal de culoare albastru închis, în formă de piramidă, încastrat simetric faţă de laturile platformei în porţiunea liberă de aproape jumătate de metru, de la suprafaţa delimitată de dreptunghi şi marginea din faţă.
Aceasta a fost o problemă la care ne-am chinu¬it mai multe ore în expediţia trecută. Iniţial, am crezut că lipseşte ceva, că trebuie să existe un element ajută¬tor. După un timp mi-am pus întrebarea dacă nu cumva trebuie să existe o legătură mult mai subtilă între cel ce foloseşte platforma şi frecvenţa ei de vibraţie, mo¬dulată de cristal. Mi-am adus aminte că remarcabilii constructori care au realizat toate acestea obişnuiau să includă în tehnologia lor extraordinară elementul pur uman, conştiinţa fiinţei, care în acest plan este în mare parte exprimată de condiţia şi activitatea minţii. De aceea, am urmărit să mă acordez cumva, să intru în legătură cu vibraţia specifică a cristalului. A fost nece¬sar doar să-mi focalizez puţin gândul asupra lui, că platforma a reacţionat prompt; atunci ea a căpătat o vibraţie aparte. Deplasarea a fost apoi direcţionată fără probleme de puterea gândului, care totuşi trebuie să fie focalizat.
— Dar altfel ce se întâmplă? am întrebat eu şovăiel¬nic. Platforma se prăbuşeşte la sol?
—Nu, nu se prăbuşeşte, dar încetineşte şi apoi se opreşte în aer. Este semnalul cel mai bun că trebuie să-ţi redirecţionezi gândul pentru a continua depla¬sarea. Tot astfel obţii şi viteza pe care o doreşti. Se pare că acest cristal a fost reconfigurat şi setat ener¬getic pe anumite benzi de frecvenţe, astfel încât să uşureze foarte mult procesul interacţiunii cu mintea fiinţei umane, iar deplasarea să se efectueze cât mai uşor. Oricum, el nu provine de pe această planetă.
Masina timpului descoperita sub Marea Piramida din camera oculta!
"M-am apropiat de acel obiect fascinant şi, pe măsură ce distanţa între mine şi el se micşora, simţeam un straniu curent prin tot trupul, care mă înfiora. L-am atins uşor cu degetele; era rece, dar forţa energetică pe care simţeam că o transmite mă tulbura mult. Senzaţia pregnantă era cea de ameţeală, astfel încât m-am îndepărtat la o distanţă de aproximativ un metru.
Configuraţia camerei s-a modificat brusc ca la iniţierea unui program. Am observat că se resetează doar distorsiunea care face posibilă apariţia cristalului. Aşa cum a calculat şi Aiden puţin mai înainte, este vorba despre o defazare de la realitatea noastră. Practic, cristalul este aici tot timpul, dar noi nu-1 putem vedea decât în anumite condiţii. Explicaţia aces¬tui fapt este însă un mister şi pentru noi. Poate că vechii constructori au dorit să aibă o minimă protecţie asupra lui, pentru orice eventualitate. Însă ştiu aproape sigur că funcţia lui principală este aceea de a susţine efectul deplasării în timp cu acest dispozitiv.
Îl priveam pe Cezar cu gravitate. Deşi aflasem cu puţin timp înainte că era vorba de un fel de „maşină de călătorit în timp", totuşi m-am simţit din nou cuprins de o vie emoţie. Parcă mintea mea refuza să creadă că aşa ceva ar fi posibil.
— Adică... ai călătorit în timp? am întrebat cu voce întretăiată. Deci asta semnifică această instalaţie...
Eram copleşit şi întreaga mea fiinţă se înfiora la gândul anticipării unei călătorii în timp pe care, poate, mi se va permite să o efectuez.
— Da, aşa după cum ţi-am spus este un dispozitiv care te poate proiecta în timp, în viitor sau în trecut. Nu a fost uşor însă să înţelegem felul în care funcţionează. În plus, există nişte „bariere" de ordin subtil care sunt impuse de tehnologia extrem de avansată. Totuşi, mi se pare că nu îţi este clar un lucru; este o călătorie în timp reală, dar la nivel de conştiinţă. Nu este vorba despre deplasarea în timp cu corpul fizic; trupul rămâne aici, dar conştiinţa trăieşte acel fragment temporal ca şi cum ai fi acolo cu trupul. Avantajul este că în acest caz eşti în poziţia unui obser¬vator din exterior; vezi şi simţi totul, exact aşa cum s-a petrecut atunci, fără să fii condiţionat de limitările ine¬rente trupului. Dezavantajul, dacă putem vorbi despre aşa ceva, ar fi acela că nu poţi să acţionezi, adică nu te poţi integra personal în vremea respectivă.
Din câte mi-am putut da seama, aceasta implică aproape tot ceea ce a fost legat de intervenţia sau acţiunea reprezentanţilor civilizaţiei respective de-a lungul timpului. Nu ştiu prea bine cum să interpretez aceasta. La urma urmelor poate fi vorba şi despre o „modestie cosmică". Totuşi, am reuşit să găsesc o singură referire într-un clişeu temporal foarte vechi, în care o altă civilizaţie extraterestră care a poposit pe Pământ câteva sute de ani, în Australia, a lăsat o referire la acest dispozitiv de deplasare în timp, o schemă aproximativă a lui, şi a menţionat că fiinţele care l-au construit sunt dintr-o altă galaxie. Au precizat schematic galaxia, dar astronomii nu au reuşit încă să o identifice, din cauza dificultăţilor de înţelegere a schiţei modelată în piatră, care era parţial distrusă. Există o mare probabilitate să fie vorba despre aceeaşi civilizaţie care a construit şi ansamblul din Bucegi, şi Camera Ocultă. Putem eventual să constatăm efectele acestor acţiuni, dar nu şi pe cei care le-au făptuit, nici alte elemente legate de ei. Ceea ce rămâne însă este atât de vast şi uluitor, încât informaţiile codate pălesc în importanţă.
— Ai călătorit şi în viitor? am întrebat oarecum nesigur.
— Aşteptam această întrebare, a spus Cezar râzând. Da, am accesat şi unele zone ale viitorului, dar aici lucrurile sunt mai complicate. Evenimentele par să nu fie sigure, iar uneori pur şi simplu se disipează. În fine, îţi voi explica mai în detaliu toate acestea, legate de „maşina de călătorit în timp". Dar puţin mai târziu, pentru că acum trebuie să mă consult cu Aiden în pri¬vinţa unui aspect bizar. Computerul i-a indicat un tunel săpat chiar la baza piramidei lui Keops către această cameră."
Locotenentul Trujo şi tunelul secret
"Am venit cu toţii lângă Aiden, care-şi montase computerul la o mică distanţă de zidul din piatră.
— Iată, proiecţia e clară şi arată un tunel netermi¬nat, săpat de la Marea Piramidă exact pe direcţia noas¬tră, ne-a explicat el, arătându-ne imaginea holografică pe care o înfăţişa computerul. Totuşi, văd că la un moment dat tunelul a luat alt sens, care este greşit. Nu ar fi ajuns la Camera Ocultă.
Priveam reprezentarea schematică redată de computer. Galeria pornea de sub Piramida lui Keops şi, pe o distanţă destul de mare, înainta direct spre Camera Ocultă. Apoi brusc, cam pe la două treimi din drum, el cotea cumva spre în jos, spre adâncime, dar nu mai înainta mult; cred că noul traseu nu depăşea douăzeci-treizeci de metri, după care întreaga lucrare părea că fusese abandonată pe neaşteptate.
Aiden lucra febril pe „tastatura" lui eterică. Aştep¬tam eventuale explicaţii, pentru că niciunul dintre noi nu înţelegea rostul acelui tunel. După câteva minute de linişte, timp în care imaginea tridimensională s-a modificat de mai multe ori, apărând sub unghiuri diferite, Aiden ne oferi primele sale concluzii:
— În primul rând, este evident că tunelul a fost săpat cu intenţia clară de a ajunge aici. Asta înseamnă că, într-un fel sau altul, au depistat prezenţa Camerei Oculte şi au forţat către ea. întrebarea este: cum şi-au putut da seama de existenţa acestui loc? Ce mijloace au folosit? Eu, de exemplu, cu tehnologia la
care am acces acum, nu pot să descopăr această cavitate subpămân¬teană, dacă mă aflu la nivelul solului. La urma urmei, suntem aproape la două sute şaizeci de metri sub pământ, dar să zicem că nu asta ar fi problema princi¬pală; nu putem descoperi această construcţie pentru că este protejată de un câmp energetic special. Este primul lucru pe care mi 1-a indicat computerul, dar a fost posibil numai pentru că noi am creat legătura camerei cu tunelul prin care am venit. în condiţiile astea, cum au ştiut cei care au săpat noul tunel că există totuşi o cameră aici, sub pământ, la această adâncime? Sau poate sursa informaţiei lor era mult mai veche, adăugă el gânditor.
— Chiar şi într-un astfel de caz, traiectoria tunelu¬lui este foarte exactă în prima parte, a intervenit Cezar. Pare că cei care au săpat erau foarte siguri unde se îndreaptă. Asta înseamnă că aveau măsurători şi reglaje permanente, din moment ce la început au urmat direcţia bună. Interesant de aflat este ce a putut determina modificarea traiectoriei corecte a tunelului.
După câteva clipe de pauză, locotenentul Trujo rosti cu o voce joasă:
— Este posibil ca la un moment dat să se fi declanşat un sistem de protecţie redundant. Poate un fel de bruiere.
— M-am gândit şi eu la asta, a intervenit Aiden. Şi cred că e singura explicaţie pentru ceea ce ne arată computerul. Totuşi, cred că lucrurile au fost mai com¬plicate.
Zicând acestea, Aiden se focaliză din nou asupra tastaturii eterice şi a informaţiilor ciudate afişate holo¬grafic de computerul lui portabil. Urmăream cu toţii în linişte mişcările rapide ale degetelor lui, precum şi imaginile tridimensionale care se succedau cu repezi¬ciune.
— Da, aşa după cum am bănuit, probabil că au fost lupte de interese între cei care au construit piramida sau care au avut acces la ea, a spus Aiden. În prima parte a tunelului, cea dreaptă, pare că a fost un con¬sens în acţiune; în partea deviată a tunelului care văd că este mult mai neglijent realizată, se pare că se mai află câteva relicve. Apar înregistrări ca nişte rămăşiţe de obiecte, dar nu pot preciza clar natura lor. Mie mi se pare că au fost neînţelegeri; cred că au avut dispute."
Guvernul egiptean cunoaste descoperirea camerei oculte de sub Marea Piramida insa o tin secret
"Abia ulterior mi-am dat seama că însuşi locotenentul Trujo fusese mirat de faptul că Aiden descoperise tunelul şi că acum puteam să rea¬lizăm cu toţii adevărata ţintă spre care ar fi vrut să se îndrepte constructorii lui. Pentru că era totuşi un om integru şi poate datorită unei anumite consideraţii pro¬fesionale pe care i-o acorda lui Cezar, Trujo a început să vorbească despre acţiunea derulată în celălalt tunel. Cu toate acestea, curând am sesizat că el nu prezenta decât unele elemente şi acelea destul de lapidar, făcând abstracţie de aspectele cu adevărat importante care, de fapt, ne interesau cel mai mult. În plus, apărea evident că partea americană nu dăduse dovadă de transpa¬renţă totală, aşa cum se stabilise prin contractul cu ţara noastră, referitor la marea descoperire din Munţii Bucegi. Acea acţiune secretă prin tunelul din platoul Gizeh, de lângă Cairo, fusese ignorată în prezentarea comună, deşi se ştia că plasarea camerei oculte era re¬lativ aproape de el. Ar fi putut să existe o eroare de informare în această privinţă, dar personal mă îndo¬iesc asupra acestui lucru.
— Tunelul a fost descoperit în anul 2001, de o echipă de cercetători americani şi britanici, şi-a conti¬nuat locotenentul Trujo relatarea. Trec peste alte detalii şi ajung la partea în care am fost direct implicat. S-a realizat curând că tunelul nu făcea parte dintr-un „cadru turistic" şi că reprezenta ceva cu totul special. Am primit ordin să mă alătur unei mici echipe care avea ca obiectiv cercetarea şi inventarierea tunelului, în acel moment nivelul de securitate a. informaţiei devenise maxim. Am pătruns în tunel şi pot să vă spun că prima porţiune a sa, pe care traiectoria este dreap¬tă, e integral căptuşită cu un material dur, un aliaj spe¬cial care a fost analizat ulterior în laboratoarele noas¬tre. De fapt, s-a dovedit a fi o peliculă destul de fină, de culoare ciudată, care varia între galben şi argintiu. Aşa cum apare şi în hologramă, m-a uimit mai ales forma tunelului, care este aceea a unui triunghi cu vâr¬ful în sus.
—Ai găsit ceva în interior? am întrebat eu cu nerăbdare, dar în spaniolă.
—Da, au fost mai multe obiecte, a răspuns Trujo destul de evaziv. Către sfârşitul porţiunii drepte am găsit un fel de placă informatică precum un computer portabil; de fapt era o „foaie" metalică, surprinzător de uşoară, cu o grosime de maxim trei milimetri, care în jumătatea de jos avea anumite suprafeţe uşor reliefate de diferite culori şi forme geometrice. Ceva ce am putea asimila cu o tastatură.
Aici locotenentul Trujo făcu o mică pauză şi privi cu gravitate în pământ:
—Erau multe semne necunoscute pe acea placă, precum un fel de scriere. Nu era pământeană. în jumă¬tatea de sus, placa era ca o oglindă şi mi-am dat seama că acela putea fi un fel de mic ecran.
— Dar care este punctul precis de pornire a Tunelului din Marea Piramidă? 1-a întrebat atunci Cezar. Ce traseu aţi folosit să ajungeţi acolo? Aţi urmat galeria principală?
— Acesta e un punct de vedere, dar mai sunt şi altele, am intervenit eu. De pildă, ce altceva aţi mai găsit în interiorul tunelului? Care au fost concluziile finale la care s-a ajuns? Şi mai ales cum aţi obţinut aprobarea guvernului egiptean?
Locotenentul Trujo păstra o mină impenetrabilă, amânând răspunsul. După câteva secunde, uşor jenat, spuse:
— Unele aspecte nu le pot destăinui. Nici nu ştiu dacă am făcut bine vorbind acum despre aceasta. La urma urmei a fost o surpriză şi pentru mine să constat că Aiden a descoperit tunelul şi să înţeleg care a fost ţinta reală spre care acesta urma să se îndrepte. Acum lucrurile par a fi clare, dar în acea perioadă de cerce¬tare nimeni nu a înţeles semnificaţia reală a tunelului cu direcţie frântă, pentru că nu existau alte informaţii.
Văzând că are tendinţa să se depărteze de la între¬bările care i-au fost adresate, Cezar 1-a rugat din nou să ne lămurească.
— A existat un acord secret cu guvernul egiptean, dar acel acord nu a fost bilateral, a explicat Trujo. A fost o intervenţie oarecum particulară care a determi¬nat colaborarea oficialilor egipteni. Totul s-a desfăşurat într-un aşa mare secret, încât nici măcar custodele muzeului din Cairo, care are în subordine întregul com¬plex arhitectural de la Gizeh, nu a primit permisiunea să intre în tunel. Îmi pare rău, dar mai multe nu pot să vă destăinui. Ceea ce pot să spun însă cu siguranţă este că cei care au construit tunelul de la Marea Piramidă reprezintă o altă civilizaţie decât cea care a realizat Camera Ocultă sau Sala Proiecţiilor. În acest caz avem chiar dovezi palpabile.
L-am privit atunci cu toţii întrebători pe Trujo. După o scurtă ezitare, acesta a spus cu voce înceată:
—Da, sunt diferiţi, atât de noi, cât şi de această misterioasă civilizaţie ai cărei reprezentanţi par a fi uriaşi. Cei care au avut acces la piramidă şi au realizat tunelul sunt de tip reptoid. Am găsit scheletul unuia dintre ei în tunel.
În cameră era o linişte apăsătoare.
— Implicaţiile sunt mult mai complexe, a continuat Trujo. A existat, evident, o luptă la un moment dat în tunel dintr-un anumit motiv. Unul dintre combatanţi a fost omorât şi părăsit acolo. Tunelul a fost sigilat; intrarea lui este ascunsă într-un mod foarte complicat în arhitectura piramidei. Datarea în laborator indică, păstrând o marjă relativ mică de eroare, perioada 8500-9000 î.Hr.
Chiar şi Aiden asculta stupefiat ceea ce a relatat locotenentul Trujo. Am încercat să mai aflu şi alte informaţii, dar m-am izbit de un refuz politicos."
P.S. In 2005 Directorul SRI, anti-masonul Radu Timofte si altele carora nu le voi mentiona numele, au trebuit sa sustina in fata Comisiei Speciale de Ancheta de ce au inceput sa publice informatii despre Descoperirea din Bucegi si despre cele trei tuneluri din Sala Proiectiilor. Acesta alaturi de alte persoane care sint publice azi au sustinut ca aceste lucrari vor fi considerate de majoritatea oamenilor ca FICIUNE si numai, o mica parte din oameni vor intelege realitatea lor, asa ca ele n-ar reprezenta niciun pericol.
_______________________________________
,,Nu lasa pe maine ce poti face azi . Lasa pe poimaine ca poate nu mai trebuie''
|
|
, mort cine ştie de când. După moartea lui, şi după ce „geniul Carpaţilor” ne-a „redat istoria”, fotografiile lui Samoilă Mârza au început să aibă trecere, intrând şi în manualele şcolare. Careva a scos chiar o broşură despre viaţa şi activitatea lui. Dar n-a ştiut sau i-a fost ruşine să scrie că cel care a imortalizat pe vecie Marea Unire de la Alba-Iulia a răbdat mizerie şi a murit de foame.”
